Despre mine

Psihoterapeut specializat în terapia cognitiv-comportamentală

Despre mine

Din copilărie și până în prezent, am avut mereu sensibilitatea necesară pentru a fi în contact cu viața mea interioară. Treptat, aceasta s-a transformat într-o latură empatică. Simt drag de oameni și am o încredere nelimitată în capacitatea fiecăruia de a vindeca răni vechi și de a construi o fundație puternică.

În plan personal, am experimentat un șir lung de întâmplări care mi-au șlefuit raportarea față de viață. Un lucru pe care îl apreciez la mine este capacitatea de a găsi sens. Ceilalți îmi spun adesea că mă apreciază pentru claritatea de care dau dovadă, adică modul în care ilustrez o imagine de ansamblu în situațiile cele mai complexe. În acest fel, calea către ieșirea din impas devine mult mai accesibilă.

Convingerile personale care mă ajută să mă mențin motivată, chiar și atunci când apar momente dificile sunt:

  • Oricât de întunecat ar părea un lucru, tot există o latură pe care pot să o valorific.
  • Nicio durere nu e menită să dureze la nesfârșit.
  • Pot face chiar acum ceva pentru a-mi fi puțin mai bine.
  • Zi după zi, fiecare pas mic se adună.

De când am început să activez în domeniu, am descoperit că nu m-aș putea imagina profesând nimic altceva. Chiar dacă vindecarea poate fi un proces inconfortabil, admir curajul fiecărui om de a intra în acel loc temut și de a scoate la lumină ce se află acolo.

Mă simt onorată că am ocazia să vă fiu alături în această călătorie și să ofer sprijinul și îndrumarea necesare pentru redobândirea stării de bine!

Studii

Universitatea

Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea

Psihologie

Svg Vector Icons : http://www.onlinewebfonts.com/icon

Masterat

Tehnici psihologice de control al comportamentului și dezvoltarea potențialului uman

Svg Vector Icons : http://www.onlinewebfonts.com/icon

Formare teoretică și supervizare

Psihoterapia cognitiv-comportamentală, cu APCCR.

Practică și voluntariat

Membră în

Activitatea curentă