Întrebări frecvente

În cadrul primei ședințe vom pune bazele relației terapeutice. Urmează între 1 și 3 ședințe de evaluare pentru a identifica în mod specific provocările cu care te confrunți. Apoi vei primi explicații în legătură cu factorii care au dus la apariția problemelor și vom stabili împreună un plan de lucru potrivit pentru tine.

În urma evaluării voi putea realiza o estimare. Totuși, deoarece fiecare experiență este unică, demersul este diferit pentru fiecare. Unele persoane își pot deschide sufletul mai repede, altele mai greu. Astfel, terapia poate varia de la un număr de 5 – 7 ședințe, putând ajunge și la 20 – 25 de ședințe pentru situațiile complexe (sau mai mult dacă este nevoie). De obicei, acestea se realizează săptămânal, însă se poate stabili o frecvență mai crescută sau mai redusă la nevoie.

La început de drum vom stabili obiectivele terapeutice (uneori vor apărea și altele pe parcurs). Așadar, având o evaluare clară a nevoilor tale, vei putea privi în urmă pentru a măsura progresul pe fiecare dintre planurile pe care le-am avut în vedere.

Exemple: ești mai relaxat/ă, ai o calitate a somnului mai bună, gestionezi mai ușor conflictele, reușești să exprimi mai bine ceea ce simți, nivelul furiei este diminuat, ești mai deschis/ă cu cei din jur și s-au îmbunătățit relațiile cu cei apropiați, accepți mai ușor opiniile și preferințele lor, ești capabil/ă să găsești constant soluții la provocările care apar și ești mai mulțumit/ă în general cu viața ta. 

Orice motiv ai avea, în cazul în care consideri că demersul nu este unul potrivit pentru tine, te poți retrage în orice moment. Este normal ca unele stiluri să nu rezoneze cu altele și, de aceea, prima ședință este întotdeauna în scop de cunoaștere. Totuși, este important să aduci în discuție aspectele care te fac să te simți inconfortabil și să îți exprimi preferințele despre cum ți-ai dori să decurgă lucrurile, pentru a putea adapta procesul și a seta așteptări realiste. Desigur, se poate analiza ce se întamplă conștient sau inconștient în cazul celor care “nu gasesc pe nimeni suficient de bun sau plăcut”.

Sănătatea mintală este un factor principal care determină calitatea vieții, la fel de important ca și sănătatea fizică. Tratând dificultățile emoționale, psihologice și comportamentale, starea de bine crește considerabil și faci pași stabili înspre a-ți atinge obiectivele personale și profesionale. Astfel, rezultatele se vor întoarce multiplicat.

Uneori, rezultatele apar mai repede decât te aștepți, alteori există o anumită rezistență care necesită a fi cunoscută și depășită. Oferă-ți timp; psihoterapia este eficientă într-un ritm care se adaptează dupa ritmul tău psihologic și nu după dorința de a scăpa de simptome. Pentru a maximiza efectul, exersează în viaţa de zi cu zi abilităţile dobândite în terapie.

Cu suficientă practică, vei ajunge să stăpânești abilitățile necesare pentru a avea tu singur/ă grijă de tine. Scopul final al oricărei terapii este să înveți să te descurci în mod independent. Ușa mea îți rămâne deschisă dacă simți nevoia să aprofundezi tematicile deja abordate sau în cazul în care ai identificat noi arii pe care ai dori să le abordăm.

Toate informațiile adunate în timpul ședințelor sunt confidențiale, adică este interzisă divulgarea lor de către psihoterapeut. Excepțiile aflate în vigoare: pentru protecţia sănătăţii publice, pentru prevenirea unui pericol iminent, pentru prevenirea săvârșirii unei fapte penale sau ascunderea ei. Psihoterapeuții pot împartăși informaţiile confidențiale cu alții numai cu consimțământul clientului (de exemplu, dacă clientul solicită psihoterapeutului să colaboreze cu un medic psihiatru, la nevoie); ori de o aşa manieră încât cei vizaţi să nu poată fi identificaţi.

Pentru ședintele online, plata se face anticipat. În cazul ședințelor la cabinet, există și posibilitatea de a achita cash pentru serviciile efectuate. 

Este recomandat să ajungi la timp pentru a nu rata minute prețioase. În cazul întârzierilor, acestea vor lua din timpul ședinței tale, din considerație pentru următorul pacient programat. Dacă dorești să anulezi o ședință, va trebui să anunți cu cel puțin 24 de ore înainte. Neanunțarea neprezentării implică plata ședinței programate.

Ai o altă întrebare? Ia legătura cu mine și îți voi răspunde.